The good news

Am citit vestea ca pe 10 Ianuarie 2010 (adica doar cateva zile in urma), la o conventie anuala din Las Vegas a fost prezentata prima femeie/ amanta….. robot. Bruneta, 1.73m inaltime, 54.43kg greutate, aceasta sexy bucata de cauciuc vine imbracata intr-o piesa de lenjerie semitransparenta (n-are nevoie de mai mult, nu-i va cere nimeni sa alerge in zapada), si are 5 personalitati diferite. Daca nu-ti plac brunetele, poti alege sa fie blonda, roscata sau… cheala; marimea sanilor poate fi, de asemenea, ajustata la cerere.

Creatorul acestei femei/masini pentru sex numita Roxxxy (notati numarul x-urilor) spune “Nu este buna la gatit, nu este buna la facut curatenie, dar este foarte buna la a face alte lucruri, intelegi ce vreau sa spun.”  Roxxxy este de asemenea capabila sa poarte discutii despre subiectele tale preferate, ex. masini.

De ce Roxxxy? Ni se explica: ea ar pune capat flirtului pe Facebook cu colege de lucru, nu mai ai nici un motiv sa publici informatii personale pe Facebook, este sfarsitul incercarilor de a-ti intalni perechea, sau cinelor plicticoase cu socrii. Aceasta ar insemna sfarsitul frictiunilor sexuale, punct.

As vrea sa continui totusi dupa punct: ar insemna, de asemenea, sfarsitul relatiilor interumane, subiect la care o buna majoritate a generatiei tinere are lacune uriase. Suntem tot mai mult presati, as putea spune, sa ne creem o carapace inauntrul careia sa ne retragem (impreuna cu Roxxxy) pentru ca este ok sa fim singuratici, inadaptabili, ursuzi si in mod constant deprimati, este ok sa renuntam sa-i cunoastem pe cei de langa noi, sa ne pese de semeni, este ok sa nu ne mai dorim atingerea calda a persoanei dragi. Mesajul este: aruncati sentimentele pe fereastra, vom mecaniza implinirea nevoilor voastre zilnice. Stiti cui i se mai ofera implinirea nevoilor zilnice in mod mecanizat? Va dau un indiciu: multe dintre ele ajung la abator…  Diferenta este doar aceea ca noi oamenii suntem (deocamdata) mai inteligenti si credem ca avem drepturi, motiv pentru care suntem abordati cu mult mai mult tact.

Vestea buna este ca o asemenea “jucarie” nu s-ar vinde niciodata in Romania, si asta nu din cauza pretului care urca pana la $9000, ci din cauza ca Roxxxy nu si-ar gasi nici o aplicatie la noi in tara. Femeile sunt deja tratate ca niste roboti care vorbesc numai atunci cand trebuie si numai ce trebuie (daca tin la sanatatea lor), sunt folosite pentru sex, dar fac curatenie si gatesc. Curtenia- atata vreme cat ai maini sa pipai, nu e grea deloc, cat despre socri… e la moda sa ia bataie.

Suntem cu o mie de ani in urma, dar uite ce mult economisim.

the “L” word

Din intamplare am dat peste un citat din Elizabeth Barrett Browning, care zice cam asa: “Te iubesc nu pentru ceea ce esti, dar pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine. “   Foaarte tare (expresia uneia dintre noile mele cunostinte).

Desi sunt convins ca multi dintre voi nu sunteti de acord cu ideea asta pe motiv ca dragostea trebuie sa fie oferita in mod neconditionat  indiferent de cum te simti, eu cred in citatul asta. In plus, am fost intr-o relatie in care am oferit tot ce-am putut si totusi m-am simtit mizerabil. In engleza exista o expresie despre cum te simti cand esti in preajma persoanei pentru care ai inceput sa ai sentimente (in alte cuvinte “ti s-a pus pata”), si anume ca “ai fluturi in stomac”; sper ca toti ati avut senzatia asta, este grozava. Ce vreau sa spun este ca indiferent de cat de frumoasa si stilata esti, oricat de bine mirosi, fluturii sunt sunt in stomacul meu (proprietate personala) si te voi iubi doar pentru ca i-ai provocat. In felul asta poti spune ca “dragostea trece prin stomac”.

Am pus numele meu si a lui Betty intr-un “love calculator” , care masoara sansele de succes ale unei relatii, bazat doar pe introducerea numelor. 37 %, atat am primit, dar ni se recomanda sa petrecem cat mai mult timp impreuna daca vrem ca relatia sa aiba sanse. Cand petrec timp cu Betty am fluturi in stomac si ma simt ca 1 milion de dolari, asa ca as vrea sa schimb procentul in 97%. Am lasat o marja de 3% ca sa nu fie plictisitor pentru voi.

…doar una…

Betty si eu am cazut victime sistemului de puncte bonus de la Real. Inainte bonusul pentru 25 de puncte a fost un catel de plus, acum este o tigaie (sau oala). In ocazia anterioara am vrut sa-i inspir lui Betty simpatie pentru caini, iar data asta… vom face cadou o tigaie (sau oala).

Cumparaturile de ieri ne-au adus din nou la totalul de 25 puncte. Am cumparat rosii, mandarine, snitele de soia, paine, croisants, o revista si banane. Bananele nu erau planificate, dar le-am simtit mirosul si mi-am adus aminte…

Aveam sapte ani. “Hai cu mine”, mi-a zis mama, “am auzit ca au bagat banane la Complex”. M-am conformat urgent, bananele imi erau la fel de familiare ca si calatoriile in spatiu. Am ajuns la locatia cu pricina intr-un scurt timp si ne-am adaugat la acea adunare sociala numita coada; din partea mea s-ar fi putut numi defilare, manifestatie publica, revolutie sau “million man march”, atat de multe persoane erau acolo. Am asteptat indelung in tacere, ascultand la conversatiile acestor necunoscuti si privind cu pofta la pungile cu banane ale celor ce au ajuns la tejghea, si-au primit marfa, si care acum mergeau agale de-a lungul cozii parca incercand sa transmita un mesaj…

Mama nu se simtea prea bine, vedeti statul in picioare pentru perioade lungi de timp nu e foarte recomandat pentru femeile insarcinate, dar eram foarte aproape: doar 15-20 persoane si aveam sa intram in posesia pretioaselor noastre banane. Dintr-o data s-a produs multa comotie in fata cozii; oamenii, cu fete foarte alertate, s-au strans rapid in jurul tejghelei: se deschidea ultima cutie cu banane. Macao. “Noi nu cred ca mai prindem”, a spus mama si in mai putin de doua minute mi-am dat seama ca avusese dreptate.

Multimea ramasa fara obiectiv a inceput sa se disipeze in graba, poate in cautare de alte cozi. Fusesem la o lungime de brat de tejghea, dar nu destul de aproape. Am plecat de mana cu mama.

“Tovarasa gravida”, s-a auzit un glas in urma noastra: era una dintre vanzatoare si venea spre noi cu ceva in mana. “V-am pastrat o banana de pofta, dati-mi doi lei.” Mama a platit suma in schimbul acestui obiect lunguiet, usor curbat si…verde? Mi-a explicat mama ca o vom pune pe dulap si se va coace acolo, va deveni frumoasa galbena asa cum stiam eu ca trebuie sa arate. Doua zile mai tarziu dinspre dulap venea un miros grozav de imbietor; mama a luat frumoasa banana ca pe un bibelou si a pus-o pe masa cu propunerea sa-l asteptam si pe tata si s-o impartim… Tata a renuntat la partea lui in favoarea noastra, eu si mama am savurat pe indelete fructul, si toti trei am trait niste clipe unice: o singura banana ne-a invatat despre renuntare la sine in favoarea celor dragi, partasie cu cei dragi si iubire.

Am incheiat seara fericiti.

Pe tine ce te face fericit?

Bunicuto, da de ce ai urechile asa de mari…?

Sunt Gabi Antohi si am un numar de ani; alege tu un numar intre zero si… Da. Am crescut in Brasov, mai tarziu am perindat prin lume -indeosebi o parte a carei nume care se termina cu “de Nord” (nu, Polul de Nord nu este corect), dupa care m-am intors in Brasov. Sunt din nou acasa, un loc unde, in afara de faptul ca vorbesc foarte bine limba, nu prea ma regasesc. Motivele pentru care m-am intors nu le vom discuta acum, dar le vom trece la capitolul “experienta de viata” si nu, n-am omorat pe nimeni si a trebuit sa fug. Apropos de asta, de cand m-am intors am devenit mai impulsiv; poate din cauza ca ma deranjeaza ridicolul, lipsa de bun simt, necinstea, manelismul si prostia, sau poate ca asa am fost dintotdeauna si n-am stiut pana acum. Imi place umorul, incerc sa-i amuz pe cei din jurul meu; rad la o gluma buna, chiar daca este facuta pe seama mea. Imi place muzica, imi place teatrul, imi place filmul, imi plac cainii, imi place sa construiesc, dar cel mai mult imi plac oamenii. Mi-e drag sa vorbesc cu ei, sa-i ascult, sa-i simt dincolo de vorbe, sa-i inteleg si sa-i sfatuiesc. Am fost adoptat intr-un cerc de prieteni care ma respecta (cred) si care rad cu pofta la glumele mele (nu toate), ceea ce ma face sa ma simt protector cu privire la ei si ajuta la optimismul pe care in general il posed. Cam atat pentru moment si…. aaaa, in viitor voi porni o REVOLUTIE. Da.

am aruncat o grenada

Eram in armata. Imi facusem un jurnal in care scriam aproape in fiecare zi. Pe masura, insa, ce timpul trecea si conflictele interioare sau exterioare se imputinau, scriam tot mai putin. Intr-una din zile am scris: “azi am aruncat o grenada”. Era, este adevarat, imi aduc aminte de intamplare: eram intr-un sistem de transee, am mers pana la locul aruncarii, mi s-a dat o grenada, m-am uitat bine la ea (stiam ca avea sa fie o relatie de scurta durata), am prins-o in mana dreapta cu emotie, am tras cuiul afara cu stanga, am numarat pana la trei (1 1000, 2 2000, 3 3000), dupa care am aruncat-o in mlastina din fata. Asteptam un “boooom” mare, scurt cutremur de pamant urmat de suieratul schijelor incinse calatorind rapid prin aer. Tot ce-am primit a fost “BLLLP”. M-am ridicat in picioare neincrezator, uitandu-ma spre mlastina… Subofiterul care imi inmanase grenada: “Haide ma, urmatoruuu’…”

Azi am aruncat o grenada: asta e primul meu blog. Sa vedem cat de departe vor merge schijele de data asta.