Part Deux

Betty era de parere c-ar fi trebuit sa port niste pantaloni scurti in carouri, asa ca am purces la a scoate -nu chiar de la naftalina- la lumina hainele de vara. Am gasit si niste pantaloni lungi in carouri, lui Betty i-au placut si mi-a spus ca p-aia ar fi preferat sa-i port. A fost mai greu sa aleg o camasa, acesta fiind un caz clasic de “socoteala de-acasa…”, dar si chestiunea asta si-a gasit rezolvarea intr-o camasa crem cu mansete pentru butoni. N-as fi vrut butoni, si Betty a remarcat ca rezultatul nu este chiar conform cu ce-si imaginase ea; nu arata rau, doar diferit. Mi-am ajutat consoarta sa-si puna rochia, surprinzator a fost mai usor decat am crezut, dupa care care am pornit-o spre Piata Sfatului unde aveam sa o intalnim pe Ema, fotografa evenimentului, si alti cativa prieteni. Multa lume. O singura mireasa: Betty. Cu parul impletit in doua cozi legate cu panglici rosii, farduri de nuante albastre la ochi ca sa se potriveasca la culoare cu pantofii, rochia de mireasa pe care a purtat-o acum un an la nunta noastra si un zambet mare pe fata. Sarbatorim un an de casnicie, an care imi pare ca s-a scurs repede, dar in care am invatat ca dragostea adevarata exista, este reala si este prezenta in relatia noastra, si ca vom fi indragostiti “pana la adanci batraneti”. Ca Fat Frumos si Ileana Cosanzeana, doar ca… altfel.
Am luat-o agale la vale pe “Rep”, in vreme ce Ema si printul Canon clipeau la noi, ne-am oprit la o coada pentru langosi unguresti care au costat cat o masa de pranz la bulgari, dar n-au fost vrednici de semnul egal intre ei si mancare, dupa care am mers in parc, apoi sus la Cetate. Timpul a fost grozav, in ciuda faptului ca se anuntase nu stiu ce culoare cod de avertisment pentru ploaie torentiala, si ne-am simtit bine.
Un fapt pe care Betty l-a observat de la inceput a fost acela ca oamenii nu ne felicitau asa cum s-a intamplat anul trecut. Nimeni nu ne-a urat “casa de piatra”, sau fericire, ori “la multi ani”. Si nu stiu cand am mai vazut atatea fetze contrariate intr-o singura zi; observam cum oamenii ne priveau, apoi isi generau in minte tot felul de scenarii. Se vedea pe fetele lor. Unii mai indrazneti au dat voce gandurilor: nu e mireasa, e carnaval; e doar o costumatie; cel mai des am auzit: s-a furat mireasa. Ba chiar cineva mi-a spus: ai grija sa o duci inapoi.
M-am gandit din nou la cat de tristi suntem ca popor, cat de rigizi in gandire, ce ochelari mari de cal avem, cum nu putem accepta lucruri pe care nu le putem intelege, sau doar pentru ca noi le-am face altfel. Mireasa nu era mireasa doar din cauza ca cel care o insotea nu era imbracat mire. Costum negru si papion/ cravata= casa de piatra; pantaloni in carouri= s-a furat mireasa, carnaval. Caragiale a avut o treaba usoara de facut. Parol.
Putin obositi de-atata umblat si cu bateria consumata in Canon, am gandit ca era timpul sa ascult indemnul unuia dintre cei care au avut ceva de spus: mi-am luat mireasa si am dus-o inapoi. Inapoi acasa, unde m-am dezbracat de pantalonii in carouri si am redevenit mire. Am ajutat-o pe Betty sa-si dezbrace rochia, dupa care ea a fost inca o data mireasa mea…

Advertisements
Published in: on May 3, 2011 at 9:45 am  Comments (10)  

…Daca nu e si fudul.”

Una dintre vizitele mele regulate pe Facebook, locul unde afli cine s-a imbolnavit, cine s-a cuplat, si cine a uitat sa-si ia chiloti curati azi dimineata.
Am observat o data in plus ca majoritatea romanilor, indiferent de succesul cu care si-au incheiat cele patru clase de studiu primar in domeniul scolastic, sunt plictisiti de limba Romana. Romana a devenit “yesterday’s news” (ca sa ma aliniez si eu cu restul lumii), si nu mai esti “jmecher”, nu mai esti “tare”, nu mai esti “baiat de baiat” sau “fata de fata” daca nu improsti niste cuvinte englezesti in exprimarile tale publice.
De ce nu? Suntem Romani, una dintre cele mai inteligente natii (mi se spune tot timpul), avem cei mai tari profesori, cei mai tari ingineri, avem cei mai tari doctori. Suntem cei mai buni din Europa la informatica, chimie, matematica…. poate chiar din lume; am castigat olimpiade. Ha, ha, Americanii nu stiu nici o alta limba in afara de Engleza. Ce bine ca noi le stim pe toate! Si suntem atat de buni la limbi straine, incat cunosc persoane care s-au intors dupa trei saptamani dintr-o alta tara si nu se mai descurcau sa vorbeasca Romana: accent greu, vocabular uitat… “Ajshuta-ma puutzeen, nu shteu cum se mai zshice la ashta.”
In vremea asta, restul lumii are impresia ca suntem o natie de prosti; poate sunt dezinformati, dar faptele nu ne fac dreptate. O natie de presupusi olimpici care scuipa pe strada si au lexiconul format dintr-o multime de injuraturi, o natie a carei generatii tinere nu pot citi cursiv sau scrie limba materna corect, este inevitabil o natie de prosti.
Ne place sa iesim in evidenta, iubim sa fim remarcati, vrem sa fim “cool”, dar fara sa stim neaparat traducerea. Nu mai scriem limba Romana pe nimic, nu se mai incadreaza in “trenduri”, vrem sa facem “easy money” si ne intereseaza niste “tipsuri” ajutatoare; desigur, primul pas este sa purtam “branduri” tari ca sa fim in “fashion”. Astea-s doar cateva exemple de cuvinte pe care le aruncam in conversatii ca un praf in ochi, ca sa parem altceva, sa lasam impresia ca suntem altcineva. Am intalnit multe persoane care se declara avansate in Engleza, dar nu stiu sa formuleze o intrebare simpla, in vreme ce macelaresc cu neobrazare limba Romana. Parca mi-e dor sa intalnesc pe cineva care stapaneste limba Romana la nivel avansat.
Suntem de plans, si nici asta nu ezitam sa o facem uneori, dar nu sunt foarte convins ca meritam mai bine. Nu atata vreme cat pretindem ca suntem niste personaje care nu ne reprezinta intocmai.
Daca vreti sa vorbiti o limba straina, invatati-o cum trebuie, nu doar niste franturi de la MTV. Cunoasteti foarte bine orice cuvant pe care il folositi. Va promit ca odata ce-ati ajuns sa stapaniti o limba straina, nu o veti folosi oricum si oriunde…
… Si chiar daca veti face asta, barem n-o sa fiti luati de prosti.

Published in: on April 8, 2011 at 1:01 am  Comments (1)  

Safety comes first

Foarte bine, spune Betty, facem un experiment de data asta: il lasam in pat si o sa vezi  ca nu o sa mearga singur la culcusul lui.

Am fost de acord; stiam ca Dexter (cainele nostru) nu avea sa poata dormi in pat cu noi prea mult timp. L-ar fi deranjat faptul ca ne miscam tot timpul in somn, sau s-ar fi incalzit si, eventual, ar fi mers singur la locul lui.

Deocamdata micutul si-a pus capul pe bratul meu si a adormit imediat pufaind. “Este posibil sa ma fi inselat?”, mi-a trecut prin minte si cu gandul la asta… am atipit. L-am simtit pe Dexter putin mai tarziu ca se tot foia incercand sa-si gaseasca un loc confortabil. Nu si l-a gasit, asa ca a sarit din pat. Ce bine e sa ai dreptate!

Dintr-o data am auzit ceva zgomot afara in curte, chiar in fata geamurilor. Am mers usor la geam, am tras usor de perdea ca sa vad mai bine: un individ era la noi in curte. Nu am panicat, nu am facut zgomot, mi-am luat ceva de incaltat in picioare, o lanterna in mana, si am iesit usor afara. Am indreptat lanterna spre el si am aprins-o brusc, dupa care l-am intrebat ce facea acolo. Era un baiat de vreo douazeci de ani. Si-a cerut scuze si mi-a explicat intr-o engleza greoaie ca el cauta doar un loc unde sa poata dormi pentru restul noptii.

“Bine, dar asta este o proprietate particulara”, i-am explicat eu si am continuat in minte: am inauntru o sotie, o soacra venita in vizita si un caine pe care trebuie sa-i protejez. Da, este genul de caine care cere protectie in loc sa ofere, el nici macar n-a latrat. Mi-am exprimat din nou gandurile cu voce si i-am spus intrusului ca-i inteleg situatia, dar nu ma simt confortabil sa stiu ca este acolo, asa ca trebuia sa-si ridice lucrurile si sa plece. Nu a ripostat, ba chiar a fost politicos, si-a cerut scuze din nou; a ridicat si a plecat, dupa cum i-am spus. Bun.

Am repetat in minte ce i-am spus, dar parca vorbele se intorceau acum impotriva mea. Nu ma simt confortabil? De ce? Dorm intr-un pat mare acoperit de cearceafuri din bumbac egiptean, cu capul pe o perna facuta din nu stiu ce material de la NASA,  langa draga mea sotie. Pentru ce ma simt inconfortabil? Pentru ca acest individ vrea sa doarma pe o placa de ciment in curte? Pentru ca el nu are o perna pe care sa-si puna capul? Oare el ce-a avut la cina?

Brusc, m-am simtit ridicol; am alungat un om care vroia sa doarma afara pe jos pentru ca nu dispunea de un pat cu saltea si o perna. A intrat la noi in curte doar pentru ca el nu se simtea confortabil sa doarma afara in strada si in strada era exact unde l-am trimis. Ar fi avut nevoie mai mare de un izopren si o patura, ori poate niste paine cu….

Am iesit din nou afara, afara din curte, in strada; nu l-am vazut nicaieri, era dus asa cum i-am cerut, probabil in cautarea unui alt loc unde sa poata dormi peste noapte.

M-am intors in pat; cearceafurile sunt fine si perna e moale. Betty doarme linistita. Nu ar trebui sa existe nici un motiv pentru care sa nu ma simt confortabil, si totusi…

Published in: on July 31, 2010 at 1:21 am  Comments (1)  

The good news

Am citit vestea ca pe 10 Ianuarie 2010 (adica doar cateva zile in urma), la o conventie anuala din Las Vegas a fost prezentata prima femeie/ amanta….. robot. Bruneta, 1.73m inaltime, 54.43kg greutate, aceasta sexy bucata de cauciuc vine imbracata intr-o piesa de lenjerie semitransparenta (n-are nevoie de mai mult, nu-i va cere nimeni sa alerge in zapada), si are 5 personalitati diferite. Daca nu-ti plac brunetele, poti alege sa fie blonda, roscata sau… cheala; marimea sanilor poate fi, de asemenea, ajustata la cerere.

Creatorul acestei femei/masini pentru sex numita Roxxxy (notati numarul x-urilor) spune “Nu este buna la gatit, nu este buna la facut curatenie, dar este foarte buna la a face alte lucruri, intelegi ce vreau sa spun.”  Roxxxy este de asemenea capabila sa poarte discutii despre subiectele tale preferate, ex. masini.

De ce Roxxxy? Ni se explica: ea ar pune capat flirtului pe Facebook cu colege de lucru, nu mai ai nici un motiv sa publici informatii personale pe Facebook, este sfarsitul incercarilor de a-ti intalni perechea, sau cinelor plicticoase cu socrii. Aceasta ar insemna sfarsitul frictiunilor sexuale, punct.

As vrea sa continui totusi dupa punct: ar insemna, de asemenea, sfarsitul relatiilor interumane, subiect la care o buna majoritate a generatiei tinere are lacune uriase. Suntem tot mai mult presati, as putea spune, sa ne creem o carapace inauntrul careia sa ne retragem (impreuna cu Roxxxy) pentru ca este ok sa fim singuratici, inadaptabili, ursuzi si in mod constant deprimati, este ok sa renuntam sa-i cunoastem pe cei de langa noi, sa ne pese de semeni, este ok sa nu ne mai dorim atingerea calda a persoanei dragi. Mesajul este: aruncati sentimentele pe fereastra, vom mecaniza implinirea nevoilor voastre zilnice. Stiti cui i se mai ofera implinirea nevoilor zilnice in mod mecanizat? Va dau un indiciu: multe dintre ele ajung la abator…  Diferenta este doar aceea ca noi oamenii suntem (deocamdata) mai inteligenti si credem ca avem drepturi, motiv pentru care suntem abordati cu mult mai mult tact.

Vestea buna este ca o asemenea “jucarie” nu s-ar vinde niciodata in Romania, si asta nu din cauza pretului care urca pana la $9000, ci din cauza ca Roxxxy nu si-ar gasi nici o aplicatie la noi in tara. Femeile sunt deja tratate ca niste roboti care vorbesc numai atunci cand trebuie si numai ce trebuie (daca tin la sanatatea lor), sunt folosite pentru sex, dar fac curatenie si gatesc. Curtenia- atata vreme cat ai maini sa pipai, nu e grea deloc, cat despre socri… e la moda sa ia bataie.

Suntem cu o mie de ani in urma, dar uite ce mult economisim.

Published in: on January 14, 2010 at 11:09 pm  Comments (6)  

the “L” word

Din intamplare am dat peste un citat din Elizabeth Barrett Browning, care zice cam asa: “Te iubesc nu pentru ceea ce esti, dar pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine. ”   Foaarte tare (expresia uneia dintre noile mele cunostinte).

Desi sunt convins ca multi dintre voi nu sunteti de acord cu ideea asta pe motiv ca dragostea trebuie sa fie oferita in mod neconditionat  indiferent de cum te simti, eu cred in citatul asta. In plus, am fost intr-o relatie in care am oferit tot ce-am putut si totusi m-am simtit mizerabil. In engleza exista o expresie despre cum te simti cand esti in preajma persoanei pentru care ai inceput sa ai sentimente (in alte cuvinte “ti s-a pus pata”), si anume ca “ai fluturi in stomac”; sper ca toti ati avut senzatia asta, este grozava. Ce vreau sa spun este ca indiferent de cat de frumoasa si stilata esti, oricat de bine mirosi, fluturii sunt sunt in stomacul meu (proprietate personala) si te voi iubi doar pentru ca i-ai provocat. In felul asta poti spune ca “dragostea trece prin stomac”.

Am pus numele meu si a lui Betty intr-un “love calculator” :), care masoara sansele de succes ale unei relatii, bazat doar pe introducerea numelor. 37 %, atat am primit, dar ni se recomanda sa petrecem cat mai mult timp impreuna daca vrem ca relatia sa aiba sanse. Cand petrec timp cu Betty am fluturi in stomac si ma simt ca 1 milion de dolari, asa ca as vrea sa schimb procentul in 97%. Am lasat o marja de 3% ca sa nu fie plictisitor pentru voi.

Published in: on January 13, 2010 at 12:13 pm  Leave a Comment  

…doar una…

Betty si eu am cazut victime sistemului de puncte bonus de la Real. Inainte bonusul pentru 25 de puncte a fost un catel de plus, acum este o tigaie (sau oala). In ocazia anterioara am vrut sa-i inspir lui Betty simpatie pentru caini, iar data asta… vom face cadou o tigaie (sau oala).

Cumparaturile de ieri ne-au adus din nou la totalul de 25 puncte. Am cumparat rosii, mandarine, snitele de soia, paine, croisants, o revista si banane. Bananele nu erau planificate, dar le-am simtit mirosul si mi-am adus aminte…

Aveam sapte ani. “Hai cu mine”, mi-a zis mama, “am auzit ca au bagat banane la Complex”. M-am conformat urgent, bananele imi erau la fel de familiare ca si calatoriile in spatiu. Am ajuns la locatia cu pricina intr-un scurt timp si ne-am adaugat la acea adunare sociala numita coada; din partea mea s-ar fi putut numi defilare, manifestatie publica, revolutie sau “million man march”, atat de multe persoane erau acolo. Am asteptat indelung in tacere, ascultand la conversatiile acestor necunoscuti si privind cu pofta la pungile cu banane ale celor ce au ajuns la tejghea, si-au primit marfa, si care acum mergeau agale de-a lungul cozii parca incercand sa transmita un mesaj…

Mama nu se simtea prea bine, vedeti statul in picioare pentru perioade lungi de timp nu e foarte recomandat pentru femeile insarcinate, dar eram foarte aproape: doar 15-20 persoane si aveam sa intram in posesia pretioaselor noastre banane. Dintr-o data s-a produs multa comotie in fata cozii; oamenii, cu fete foarte alertate, s-au strans rapid in jurul tejghelei: se deschidea ultima cutie cu banane. Macao. “Noi nu cred ca mai prindem”, a spus mama si in mai putin de doua minute mi-am dat seama ca avusese dreptate.

Multimea ramasa fara obiectiv a inceput sa se disipeze in graba, poate in cautare de alte cozi. Fusesem la o lungime de brat de tejghea, dar nu destul de aproape. Am plecat de mana cu mama.

“Tovarasa gravida”, s-a auzit un glas in urma noastra: era una dintre vanzatoare si venea spre noi cu ceva in mana. “V-am pastrat o banana de pofta, dati-mi doi lei.” Mama a platit suma in schimbul acestui obiect lunguiet, usor curbat si…verde? Mi-a explicat mama ca o vom pune pe dulap si se va coace acolo, va deveni frumoasa galbena asa cum stiam eu ca trebuie sa arate. Doua zile mai tarziu dinspre dulap venea un miros grozav de imbietor; mama a luat frumoasa banana ca pe un bibelou si a pus-o pe masa cu propunerea sa-l asteptam si pe tata si s-o impartim… Tata a renuntat la partea lui in favoarea noastra, eu si mama am savurat pe indelete fructul, si toti trei am trait niste clipe unice: o singura banana ne-a invatat despre renuntare la sine in favoarea celor dragi, partasie cu cei dragi si iubire.

Am incheiat seara fericiti.

Pe tine ce te face fericit?

Published in: on December 10, 2009 at 12:35 pm  Comments (4)  

Bunicuto, da de ce ai urechile asa de mari…?

Sunt Gabi Antohi si am un numar de ani; alege tu un numar intre zero si… Da. Am crescut in Brasov, mai tarziu am perindat prin lume -indeosebi o parte a carei nume care se termina cu “de Nord” (nu, Polul de Nord nu este corect), dupa care m-am intors in Brasov. Sunt din nou acasa, un loc unde, in afara de faptul ca vorbesc foarte bine limba, nu prea ma regasesc. Motivele pentru care m-am intors nu le vom discuta acum, dar le vom trece la capitolul “experienta de viata” si nu, n-am omorat pe nimeni si a trebuit sa fug. Apropos de asta, de cand m-am intors am devenit mai impulsiv; poate din cauza ca ma deranjeaza ridicolul, lipsa de bun simt, necinstea, manelismul si prostia, sau poate ca asa am fost dintotdeauna si n-am stiut pana acum. Imi place umorul, incerc sa-i amuz pe cei din jurul meu; rad la o gluma buna, chiar daca este facuta pe seama mea. Imi place muzica, imi place teatrul, imi place filmul, imi plac cainii, imi place sa construiesc, dar cel mai mult imi plac oamenii. Mi-e drag sa vorbesc cu ei, sa-i ascult, sa-i simt dincolo de vorbe, sa-i inteleg si sa-i sfatuiesc. Am fost adoptat intr-un cerc de prieteni care ma respecta (cred) si care rad cu pofta la glumele mele (nu toate), ceea ce ma face sa ma simt protector cu privire la ei si ajuta la optimismul pe care in general il posed. Cam atat pentru moment si…. aaaa, in viitor voi porni o REVOLUTIE. Da.

Published in: on November 17, 2009 at 9:26 pm  Comments (2)  

am aruncat o grenada

Eram in armata. Imi facusem un jurnal in care scriam aproape in fiecare zi. Pe masura, insa, ce timpul trecea si conflictele interioare sau exterioare se imputinau, scriam tot mai putin. Intr-una din zile am scris: “azi am aruncat o grenada”. Era, este adevarat, imi aduc aminte de intamplare: eram intr-un sistem de transee, am mers pana la locul aruncarii, mi s-a dat o grenada, m-am uitat bine la ea (stiam ca avea sa fie o relatie de scurta durata), am prins-o in mana dreapta cu emotie, am tras cuiul afara cu stanga, am numarat pana la trei (1 1000, 2 2000, 3 3000), dupa care am aruncat-o in mlastina din fata. Asteptam un “boooom” mare, scurt cutremur de pamant urmat de suieratul schijelor incinse calatorind rapid prin aer. Tot ce-am primit a fost “BLLLP”. M-am ridicat in picioare neincrezator, uitandu-ma spre mlastina… Subofiterul care imi inmanase grenada: “Haide ma, urmatoruuu’…”

Azi am aruncat o grenada: asta e primul meu blog. Sa vedem cat de departe vor merge schijele de data asta.

Published in: on November 3, 2009 at 1:53 pm  Comments (7)